Cum mascam firele albe

par_albChiar daca aparitia firelor de par albe sunt un lucru cat se poate de firesc, incercam mereu sa le ascundem.

Din pacate nu avem o bagheta magica pentru a le face sa dispara insa, vestea buna este ca avem tehnologia la indemana pentru a gasi solutii.

Cea mai buna varianta este sa iti vopsesti parul.

 Iata ce optiuni ai:

 

1.Daca doresti sa vopsesti parul in culori mai inchise, toate nuantele de la blond inchis pana la negru acopera foarte bine si usor firele albe in intregime. Pe termen scurt rezultatul este fantastic. Dar atentie, pe termen lung, cand parul va incepe sa creasca firele albe vor iesi mai tare in evidenta din cauza contrastului. Nu ar fi o problema mare deoarece in  patru saptamani  se revopseste radacina. Cu cat nuanta de vopsea pe care o alegi este mai inchisa cu atat acoperirea  este mai buna, insa firele albe crescute vor fi mai evidente.

2.Daca nuantele pe care le alegi sunt de blonduri deschise, ai un mare avantaj. Parul fiind per total deschis la culoare, firele albe se vor pierde printre cele blonde. Chiar si cand parul va creste, contrastul de culoare va fi mic iar firele albe vor fii putin sesizabile.

3.O alta optiune ar fi suvitele. Daca nu doresti sa vopsesti parul in intregime poti sa iti faci suvite deschise si restul parului sa il lasi in culoarea naturala. Firele albe se vor pierde printre suvite. Un mare avantaj  este ca in momentul in care parul va creste si se va indeparta de la radacina, firele albe vor avea in prelungire suvitele ca urmare nu  se vor observa.

Barbatii, cum trebuie sa isi ingrijeasca parul.

barbat-in-haina-cu-costum-complet-pe-interior

Din perspectiva majoritatii femeilor, parul barbatilor spune foarte multe despre acestia.

Indiferent de lungimea parului sau  frizura pe care o alegi, parul tau trebuie sa arate mereu impecabil.

Imagineaza-ti ca pleci la servici imbracat la patru ace cu un par gras, plin de matreata si nearanjat. Cei din jurul tau nu vor avea o parere foarte buna, atat barbatii cat si femeile.

Iti oferim cateva sfaturi pentru a evita cele mai frecvente probleme ale parului si scalpului: par gras, uscat, matreata.

Parul este un organism viu a carui modificare depinde de corpul nostru. Daca ai un par problematic nu trebuie sa traiesti cu ideea ca nu poti face nimic in aceasta privinta.

Parul uscat si casant:

Daca parul tau are un aspect lanos iar in momentul in care treci mana prin el firele sunt aspre si prinse unul de celalalt nepermitand ca degetele sa alunece printre ele, inseamna ca parul tau este foarte uscat si cere ajutor.

De cele mai multe ori produsele de curatare si ingrijire pe care le folosesti sunt nepotrivite pentru cerintele podoabei tale capilare. Acorda mare atentie samponului si tratamentului pentru hranire pe care il folosesti. Produsele profesionale sunt intradevar mai scumpe decat cele obisnuite, insa acest lucru este datorat formulei si ingredientelor speciale pe care le contin. Poti gasi produsul potrivit creat special pentru parul tau uscat. De retinut este ca samponul este cel mai important produs, mai ales daca obisnuiesti sa speli parul foarte des. Cu un produs obisnuit iti vei deteriora parul si mai mult.  Dupa samponare foloseste o masca hranitoare profesionala speciala pentru par uscat. Lasa masaca sa activeze 20 de minute si apoi clateste cu apa calda din abundenta.

Noi iti recomandam samponul „ RICH REPAIR dualsenses”, marca GOLDWELL.  Este un sampon cu o formula speciala pentru regenerarea si hranirea parului uscat si deteriorat.

goldwell_dualsenses_rich_repair_cream_shampoo_250ml_1368018531
GOLDWELL, Rich Repair dualsenses

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Scalp gras si par uleios:

Acest tip de par este cu adevarat problematic. Are  aspect uleios si de multe ori prezinta matreata si trebuie spalat zilnic. Insa cu cat speli mai des parul cu atat scalpul devine mai iritat iar efectele negative sunt tot mai vizibile. Cauza acestui tip de par este excesul de sebum care se elibereaza la nivelul scalpului.

Ofera mare atentie samponului profesional pe care il folosesti. Chiar daca va fi mai greu la inceput trebuie sa obisnuiesti parul fara spalare zilnica. Dupa spalare este indicat sa folosesti o masca cu argila verde pentru a echilibra cantitatea de sebum eliberat de scalp.

 

Iti recomandam samponul „SCALP SPECIALIST dualsenses”, marca GOLDWELL.  Acest sampon are o formula speciala pentru un scalp iritat si problematic, care se ingrasa repede si face matreata.

mvqqLBNQxAEa6Dmm3yrC2lQ
GOLDWELL, Scalp Specialist, dualsenses

Fi si tu un exemplu demn de urmat.

fzujXfKENkrEPGhGXunTVCm1

Daca esti o femeie ambitioasa, iti construiesti o cariera solida sau ai propria afacere si doresti sa te afirmi atat in viata profesionala cat si in cea sociala, iti recomandam sa adopti o atitudine si un stil pe masura.

Un model de inspiratie pentru acest  tip de femeie este legendara Coco Chanel pe nume real (Gabrielle Bonheur Chanel ).  Aceasta femeie este imaginea pura a rafinamentului si elegantei.  Este considerată una dintre cele mai mari creatoare de modă ale secolului al XX-lea, alături de nume precum Paul Poiret, Christian Dior, Christian Lacroix, Guy Laroche, Nina Ricci sau Givenchy. Pe langa impactul avut asupra modei, Coco Chanel este un exemplu de urmat in viata. Provine dintr-o familie saraca,  tatal vanzator de tesaturi si  mama croitoreasa, cu sase copii.

Dupa moartea mamei si emigrarea tatalui din cauza conditiei de trai foarte precara, Coco a fost nevoita sa traiasca sase ani in orfelinat. Avand o viata grea lipsita de ajutor din partea familiei, a fost obligata sa se ridice  pe propria putere. Ascensiunea sa nu a fost una usoara insa aceasta femeie a ajuns sa marcheze o lume intreaga prin pasiunea  pentru moda si personalitatea deosebit de puternica pe care o avea.

Stilul lui Gabrielle Chanel a fost revoluționar pentru anii ’20: a creat nu doar haine noi și o noua marcă, ci un nou stil de viață. A creat mai ales pălării și doar după câțiva ani a început să deseneze haine. Mai apoi s-a decis să creeze gențile gigantice, parfumuri (de amintit istoricul Chanel n°5), încălțăminte bicoloră, ceasuri unisex și bijuterii. Interpretând spiritul modernist al epocii, Chanel caută noua imagine de femeie liberă și independentă de bărbați: o femeie liberă, revoluționară, modernă și avangardă. Ceva important de amintit este că Chanel a fost una din primele femei care a îmbrăcat pantalonii.

 

Țesăturile preferate ale lui Chanel erau tweed și jersey, iar tailleur-ul a devenit un must (un necesar). Culorile preferate și cel mai des folosite erau negrul, albul, la care se mai adaugă și albastrul-închis, bejul și griul. Conștientizarea propriul corp, comoditatea, masculinitatea, eventual combinată cu feminitatea sunt principiile de bază cu care Coco prin creațiile sale a sedus femei (și bărbați). Stilul său este cunoscut în istorie ca fiind sinonim cu eleganța, rafinamentul și modernitatea, combinate cu confortul.

Spune-mi ce zodie esti ca afli ce tunsoare ti se potriveste!

Consultand zodiacul obsevam ca exista doisprezece caractere diferite.  Doisprezece tipuri de personalitati cu elemente diferite si specifice, atat exterioare cat si interioare. Daca te cunosti  pe tine insuti te vei regasi cu usurinta in sfaturile noastre. Este foarte important sa te simti confortabil in pielea ta. In momentele acelea ai incredere in fortele proprii si acest lucru se transmite in exterior. Daca iti doresti sa fii o femeie puternica atunci sti ce ai de facut. Trebuie sa iti dezvolti intelectul si sa iti ingrijesti tinuta.

Fiecare caracter este frumos in felul lui de aceea iti vom da un sfat  pentru a-ti scoate in evidenta individualitatea.

BERBEC

Nativele acestei zodii au o fire impunatoare. Le place sa se afirme in orice situatie insa nu au rabdare sa petreaca foarte mult timp in fata oglinzii. In aceasta situatie cea mai buna alegere pentru tine sunt tunsorile PIXIE.

Chic-Messy-Pixie-Haircut-Side-View

 

 

 

 

 

TAUR

Reprezentantele acestei zodii nu sunt la fel de indraznete ca si cele de mai sus . le plac tunsorile extravagante insa nu sunt dispuse sa faca o schimbare radicala de pe o zi pe cealalta. De obicei opteaza pentru un par mai lung  aranjat intr-un stil clasic si simplu. In cazul tau, recomandam un breton asimetric  care sa completeze tunsoarea simpla pe care o ai.

tunsori-pentru-par-lung-cu-breton

 

 

 

 

GEMENI

Gemenii urasc monotonia, le place sa fie mereu diferiti de ceilalti. Acest aspect este evidentiat atat prin stil cat si prin comportament. In acest caz un par valvoi, cu onduleuri este varianta optima. Pentru o atingere excentrica , ai putea sa colorezi intr-o nuanta diferita cateva suvite.

 

bucle

 

 

 

 

 

 

 

 

 

RAC

Cele mai romantice native ale zodiacului, care emana feminitate la fiecare pas, sunt avantajate de tunsorile tip bob lung, sau o tunsoare de lungime medie.

bob-lung

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LEU

Nativele din leu, o zodie de foc, sunt foarte indraznete si doresc mereu sa fie in centrul atentiei. Pentru acestea un bob asimetric, puternic filat si cu o culoare aprinsa este perfect.

3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

FECIOARA

Aceste native reprezinta simbolul perfectiunii. O tunsoare nepotrivita le poate da  o stare depresiva. Cel mai bine este sa nu faci schimbari radicale, sa pastrezi parul la o lungime medie usor graduat si fara scari.

HOLLYWOOD, CA - JUNE 21: Actress Mila Kunis attends the premiere of Universal Pictures' "Ted" at Grauman's Chinese Theatre on June 21, 2012 in Hollywood, California.  (Photo by Frederick M. Brown/Getty Images)

 

 

 

 

BALANTA

Cautand mereu echilibrul, balantele nu sunt adeptele unui stil excentric. O tunsoare clasica dar stilata este cea mai buna optiune. Un par lung sau mediu usor filat, pentru a da o nota de eleganta si rafinament, este tot ce ai nevoie.

 

 

tunsori-par-lung-14

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SCORPION

Personalitatea neobisnuita a acestora, usor mistica, le indeamna spre originalitate. Pentru aceste native o tunsoare cu accente rebele si trepte puternice este ideala.

download

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SAGETATOR

Cu o fire foarte sociabila si o personalitate usor infantila, nativele acestei zodii se afirma cel mai bine printr-o tunsoare jucausa, cum este  un bob chic cu o nota punk .

images

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CAPRICORN

Aceste native pun accent pe confort si simplitate insa uneori simt nevoia sa faca o schimbare. In acest caz un bob scurt asimetric, de inspiratie edgy este cea mai buna varianta pentru a-ti satisface nevoia de nou.

Edgy-Angles

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

VARSATOR

Nativele acestei zodii nu se grabesc sa isi schimbe stilul , prefera de cele mai multe ori sa il pastreze pe cel cu care sunt obisnuite. Iti recomandam un bob clasic cu breton discret pe o parte.

11-Bob-Hairstyles-For-Round-Faces-2013

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PESTI

Nativelor din aceasta zodie le place sa se joace cu stilul pe care il abordeaza foarte des. Au personalitate puternica astfel ca vor face schimbari ori de cate ori simt nevoia fara sa le intereseze parerea celor din jur. Cele mai potrivite tunsori pentru ele sunt cele cu linii bine definite si breton drept.

catalog-tunsori-par-lung-femei,

Cauzele caderii parului!

caderea parului

Parul este dependent de ceea ce se intampla cu corpul nostru si este afectat de factorii de mediu.

Caderea parului poate fi cauzata de diferiti factori, de la nutritie deficitara, afectiuni ale pielii si scalpului, dezechilibre hormonale sau stres.  Primul pas pentru a gasi  tratamentul potrivit este  de a identifica, cauza principala care a provocat aceasta manifestare.

In mod normal se pierd 100 de fire de par pe zi. Cu toate ca pare a fi un numar mare, acest lucru este normal. Aceste fire nu sunt foarte vizibile. In momentul in care observi mai multe fire de par, pe perna, perie, sau cand il speli, este timpul sa faci investigatii pentru a evita o situatie mai grava.

 

Afectiuni care determina caderea parului:

Stresul.

Stresul fizic sau mental afecteaza ciclul normal de crestere al parului; manifestarea apare dupa 2 luni de la petrecerea evenimentului neplacut  cand foliculii parului intra in faza de telogen prematur, conducand la stoparea cresterii parului. Controlarea factorilor de stres restabileste cresterea normala a parului.

 Boli de piele

Eczemele, dermatita seboreica sau psoriazisului, pot cauza caderea parului.

Alopecie

Alopecia este termenul medical care defineste caderea parului. Exista doua tipuri de alopecie:

– alopecia areata;

– alopecia androgenica (calvitia);

Afectiuni ale tiroidei

Fie ca este vorba despre hipoactivitatea glandei tiroide (hipotiroidism), sau despre tiroida hiperactiva( hipertiroidism) consecintele sunt aceleasi – caderea parului din cauza dezechilibrului hormonal. Hormonii contribuie la reglementarea functiilor din organism, inclusiv cresterea parului.

Dereglari hormonale

Schimbarile si dereglarile hormonale cauzeaza caderea temporara a parului; acestea pot fi cauzate de sarcina,  administrarea de anticonceptionale, menopauza si afectiunile tiroidei. Organismul are nevoie de cel putin 3 luni pentru a se obisnui cu noile reglementari hormonale, timp in care dezechilibrul hormonal provoaca caderea parului, variatii ale masei corporale, stres, oboseala, acnee etc.

TU cum definesti frumusetea?

man-woman-and-nature

Pe parcursul  anilor am auzit in societate diverse modalitati prin care este definita frumusetea. Parerile oamenilor s-au dezvoltat in functie de  perceptiile fiecaruia asupra vietii,  amprenta pusa de familie asupra personalitatii acestora  si influenta  mediului social din care au facut  parte. Am constatat ca frumusetea nu  poate fi definita intr-o propozitie simpla si logica pentru ca atunci si-ar pierde esenta.

Ce putem sustine la mod general este ca frumusetea are doua laturi, una interioara, spirituala si alta exterioara iar de aici pleaca toata complexitatea ei.

Am pregatit un grup de citate celebre despre frumusete care au fost gandite si exprimate in cel mai frumos mod  de catre mai marile personalitati din istoria omenirii. Speram ca acestea sa va inspire si sa va determine sa apreciati propria frumusete atat interioara cat si exterioara, dar si a tuturor lucrurilor  ce va inconjoara.

1.Dragostea de frumuseţe este Gust. Crearea de frumuseţe este Artă – Ralph Waldo Emerson

  1. 2. Frumusețea personală este mult mai mare decat orice recomandare – Aristotel
  2. 3. Daca oferi dragoste, frumusețea va creste și toate acestea pentru ca dragostea este frumusetea sufletului – Saint Augustine
  3. Frumusetea ramane indiferent de imprejurimile urate – Chazal
  4. Frumusete. Puterea cu care o femeie farmeca un iubit si infricoseaza un sot. Ambrose Bierce
  5. Cel mai frumos lucru pe care il putem experimenta este misterul. Este sursa tuturor stintelor si artelor – Albert Einstein
  6. Perceptia frumusetii este un test de moralitate. Henry David Thoreau
  7. Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fi fericit – Anne Frank
  8. Adevarata frumusete izvoraste din sublim si simplitate. Voltaire
  9. Cand ajungi sa iubesti viata vei vedea frumusetea in toate lucrurile posibile – Kahlil Gibran
  10. Pastreaza-ti increderea in toate lucrurile frumoase. In soarele ce a apus, in vara ce a trecut – Roy R. Gilson
  11. Oricine are abilitatea de a vedea frumusetea nu va îmbătrâni niciodată – Franz Kafka

Femeia de azi, eroina de maine.

business_woman-600x356

Astazi vom lua o pauza de la activitatea zilnica si vom vorbi despre voi, despre femei.

In societatea contemporana femeia s-a depasit pe sine. In jurul varstei de 30 de ani, femeia se ocupa de treburile casnice, este mama, este o sotie devotata si in acelasi timp o femeie de cariera.

In trecut , doar a fi mama insemna un  fulltime job, educarea si cresterea copiilor consuma aproape toata energia si atentia. In ziua de astazi femeia e evoluat,  a gasit putere si acolo unde nu mai era pentru a avea o cariera prin care sa se exprime liber si sa isi dezvolte intelectul.

Femeia zilelor noastre este PUTERNICA, poate sa planga o noapte intreaga si a doua zi sa zambeasca de parca nu ar fi varsat vreo lacrima. Femeia este mama iubitoare, care isi apara copiii precum o leoaica isi apara puii in fata pericolului. Femeie este inteligenta , mai mult decat capabila sa aiba o cariera de succes  si invinge batalii zilnice intr-o lume a barbatilor. Femeia este o sotie devotata care isi sustine  partenerul si ii ofera putere.

Dupa cum spunea Leo Tolstoy “FEMEIA ESTE PIVOTUL IN JURUL CAREIA SE INVARTE TOTUL”

Pe langa toate aceste aspecte, care au depasit cu mult ceea ce se intelege printr-un servici cu norma intreaga, femeia este reprezentanta sexului frumos si trebuie sa exploateze acest statut.

In toata invalmasala activitatilor zilnice femeia contemporana si-a castigat absolut orice drept de a se ocupa si de sine. Merita sa se rasfete la un salon de infrumusetare in fiecare saptamana sau chiar in fiecare zi, pentru a nu avea aceasta grija in plus si pentru a arata mereu bestial, asa cum doar ea poate. Merita sa mearga la un spa pentru a se relaxa si pentru a-si recupera energia.

Pentru toate femeile din societatea noastra, am dorit sa ne manifestam toata stima si respectul pe care il avem – sunteti extraordinare si nimeni nu poate contesta acest lucru.

Noi va asteptam cu drag in salonul nostru de infrumusetare pentru  clipe de rasfat care sa va ajute sa incepeti fiecare zi pline de incredere in fortele proprii si in frumusetea unica pe care o aveti.

 

Decoloreaza parul fara a-l distruge!

 

Tendintele actuale in materie de hairstyling ne provoaca la schimbari de culoare foarte mari. Indiferent de preferinte: OMBRE, SOMBRE, BALAYAGE, este necesara decolorarea parului sau a unor suvite. Acest proces este destul de agresiv pentru par astfel ca produsul folosit pentru decolorare trebuie ales cu mare atentie.

Pentru o  schimbare de look, recomandam folosirea pudrei SILKLIFT, gama GOLDWELL.

Aceasta a fost creata pentru  deschideri de cea mai inalta performanta. Impresioneaza prin forta si uimeste prin ingrijire.

Cand si de ce folosim SILKLIFT:

Pentru deschideri mari si personalizate

Exista doua versiuni potrivite pe structura firului de par si pe deschidere:

SILKLIFT STRONG– deschidere mare pana la 7 nivele

SILKLIFT GENTLE– deschidere blanda pana la 5 nivele

Acestea contin ShieldTechnology care protejeaza si agenti conditionanti.

INTENSIVE CONDITIONING SERUM:

  • Concentrat intensiv, pentru ingrijire si echilibrarea structurii firului de par in timpul procesului de decolorare datorita Complexului din proteine de matase (SILKPROTEIN COMPLEX)
  • Concentratie maxima de ingrediente
  • Ideal pentru par fin/ sensibilizat/ suvitat.

Aceasta pudra este creata pentru a deschide parul pana la 7 nivele insa fara a-l deteriora precum o face o pudra decoloranta obisnuita.  Impreuna cu lotiunile conditionante, Silklift creeaza cuplul ideal pentru conditionare si restructurare ce echilibreaza procesul in timpul deschiderii.

                                                                                                                                  

tumblr-645x967
BALAYAGE
oldblog-67ef242e41cfaecc583b38118556afa8
OMBRE
83eeaa3edc7981626cc54163912fe46e
SOMBRE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa foto: www.google.ro

Foloseste vopseaua care iti iubeste parul!

 

In viziunea noastra vopsitul este asemanator cu gatitul. Pentru a obtine o mancare delicioasa ai nevoie de o reteta precisa, la care sa adaugi multa dragoste si ingredient de calitate .

Ca  bucatar, in cazul nostru stilistul, trebuie sa fi priceput,talentat, pasionat si cu un simt orientat  spre calitate superioara.

Ingredientul special pe care noi il folosim pentru a crea reteta perfecta pentru parul tau atunci cand il vopsim apartine brand-ului Goldwell, recunoscut in toate colturile lumii.

Vopseaua profesionala TopChic

Reteta acestei vopsele este creata de oameni profesionisti, pentru a produce rezultate  impresionante in deplina siguranta.

Gama Topchic cuprinde:

  • Nuante highlifting pentru blonduri stralucitoare intr-un singur pas.

e3114768c21bd38f27c1eb573f3a4fc8

  •  Nuante intense cu stralucire vibranta si rezultate de durata.

red-hair-2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  • Nuante naturale pentru eficienta maxima in acoperirea firelor albe.

saten 2013

 

  • Peste 100 de nuante intermixabile
  • goldwell_logo